Italia / Rapallo
Rapallo: perlă liguriană
Sub marea albastră a Liguriei, nu departe de zgomotoasa şi amuzanta Genova, în umbra palmierilor şi copacilor de portocali, s-a ascuns oraşul vechi Rapallo. El este considerat una dintre cele mai bune staţiuni ai Rivierii italiene, cedînd după popularitate numai în faţa Protofino şi Santa Margerita Ligure.
Briza uşoară dinspre coastă aduce prospeţime şi răcoare, aroma salină a mării se contopeşte cu aroma dulce a florilor de oleandru şi pini, de parcă a pulverizat cineva un parfum delicat peste străzile din Rapallo. Şi aceste stradele, vechi, încîlcite şi înguste, întretăiate de curţi colorate şi havuzuri cu apă potabilă, ademenesc cu răcoare şi umbră. De-a lungul coastei, pavată cu pietre neuniforme, se întinde o alee de palmieri înalţi şi stufoşi, pînă la muchia mării.
De pe litoral se deschide o privelişte fabuloasă către azurul transparent al mării şi castelul miedeval, ce stă chiar pe mal. Cabinele pentru schimb de culoarea cerului ligurian se armonizează perfect cu castelul gri, creînd astfel un contrast neobişnuit de pitoresc. Aura oraşului Rapallo este plină de nostalgie după eleganţa anilor ’20 a secolului trecut, şi se pare că după colţ vor apărea doamne în costume de baie modeste, cu pălării mari şi cu un roman scandalos scris de Lawrence, în mînă. În aer pluteşte spiritul aristocraţiei, şampaniei şi Dolce Vita.
Iar pe mare domnesc iahturile! Frumoase şi albe ca neaua, alunecă pe valuri uşor şi graţios. Plaja largă cu nisip de aur, atrage pe cei ce iubesc să lenevească dulce la soare cît mai deprate de agitaţia urbană. Marea blîndă, pur-cristalină, îşi rostogoleşte încet valurile spre mal, şi privind această idilă, devine clar de ce cavalerii nobili din Evul Mediu alegeau micul Rapallo în calitate de reşedinţă de vară. Pentru că micul Rapallo – întradevăr este perla Liguriei, o frumoasă perlă marină.