Italia / Perugia
Perugia: oraşul soarelui şi ciocolatei
„Ziua veselă şi semiocupată,
Depărtări albastre ai munţilor Umbria.
Dintr-o dată, o ploaie scurtă şi vînt rece,
După geamul deschis, răsună corul puternic.”
A. Block "Perugia"
Uliţe însorite, mirosind a ciocolată, pieţe vechi, căptuşite cu pavele neuniforme, străzi înguste cu arcade şi curţi închise – aşa arată Perugia, oraşul sărutului, oraşul dragostei şi oamenilor fericiţi. Şi cum poţi fi nefericit oare în oraşul unde pînă şi macaroanele sunt din ciocolată?!
Perugia – este oraşul arcadelor ce par a fi sculptate din dantelă şi celor modeste şi blînde. Ele se întind prin tot oraşul, ca nişte poduleţe de la o casă veche la alta, fiind utilizate de către localnici, ca locul unde se adună vecinii, ca scaunele din pridvod.
Vechea Perugia, atrage turişti deja de cîteva secole. Unul din secretele popularităţii „oraşului soarelui” – poziţia unică pe un podiş şi sute de locuri superbe panoramice. Chiar şi o plimbare obişnuită, pe vechile străzi întortocheate, duce către pieţe, de unde se deschid privelişti uimitoare spre cartierele şi pieţele din jur. Majoritatea cafenelelor şi restaurantelor sunt localizate astfel încît, vizitatorul să-şi poată servi cafeaua de dimineaţă sau ciocolata fierbinte, admirînd de sus Perugia medievală.
Desigur, Perugia mai este renumită pentru muzeele şi galeriile sale. Galeria Nţională din Umbria, păstrează lucrările marilor creatori de artă - Perugino, a maestrului di San Francesco şi altor artişti.
Perugia iubeşte distracţiile! Aproape în fiecare lună aici se desfăşoară diferite festivaluri şi spectacole. Cele mai vestite dintre ele – Festivalul Internaţional de Jazz din iulie şi aromatul, deliciosul festival de ciocolată din luna octombrie. Ciocolatieri din întreaga lume încearcă să ajungă la această dulce sărbătoare, iar oraşul se transformă într-o cutie elegantă de „Baci Perugina” – celbrele bomboane perugiene. În tarabele stradale şi magazinele mari, poţi cumpăra ceasuri, tablouri, telefoane din ciocolată, iar pentru cei care iubesc lucruri încă mai neobişnuite, li se oferă havuzuri şi lămpi de ciocolată.
Dacă ai noroc, şi ajungi la festivalul de ciocolată, atunci merită să cumperi în calitate de cadou pentru cei apropiaţi, chipul „Mona Lisei” din ciocolată sau ultimul model de iPhone dulce. Prietenii vor aprecia bomboanele, ce păstrează tandreţea confesiunilor dulci al celebrelor „Baci Perugina” - „Sărutul Perugiei”.