Casa-muzeu Alexandru Donici

Venind dintr-o provincie moldovenească îndepărtată în capitala imperiului – acest fapt a fost posibil un mare şoc pentru băieţi, deoarece Alexandru avea pe atunci doar 13 ani. Corpurile de Cadeţi din secolul XIX erau şcoli militare de clasă. Acolo erau primiţi doar copii ce proveneau din familii nobile. Dar care era principala diferenţă dintre clasa de nobili şi restul populaţiei i? Corect, serviciul în cadrul puterii şi spre beneficiul puterii. Şi studenţii la încheierea educaţiei din cadrul Corpului de Cadeţi deveneau ofiţeri. Dar starea de spirit revoluţionar plutea în aer, era în toi mişcarea decembriştilor şi viitorul clasic a absorbit ideile de democraţie. Ulterior, acest lucru a fost reflectat în fabulele sale.

Dar să vorbim despre toate pe rînd.

În 1825, Alexandru Donici se întoarce în Basarabia, apoi in 1835 pleacă la Iaşi. Acolo, el combină cu succes practica judiciară şi de avocat, cu activitatea literară. În 1840-1842 ani a publicat două cărţi cu fabulele sale, "Fabule". În textele sale se resimte o puternică influenţă ale lui La Fontaine şi Ivan Krîlov – doi fabulişti, munca cărora era admirată de Donici. În fabulele sale, el ridiculiza viciile societăţii, aroganţa aristocratică, linguşeala, nedreptatea. El a mai scris de asemenea poezii şi proză, articole şi note. Scriitorul a murit în 1865 la Iaşi, departe de casa sa. În prezent satul Donici are un pic mai mult de o mie de locuitori, dar timp de un an aici vin aproximativ 20000 de turişti. Moşia familiei Donici în perioada sovietică a fost folosită ca şcoală, şi numai în 1976, aici a fost deschis un muzeu al scriitorului. A fost nevoie de răzuit nu doar un strat de var, pentru a descoperi în sfîrşit tavanul original. Muzeul este format din patru camere. În cea mai mare, Casa Mare, şi în fostul birou al scriitorului, anturajul corespunde acelei epoci. Mobilier în stil egiptean, atunci la modă, covoare moldoveneşti, parchet. De la fereastra biroului se deschide o splendidă privelişte asupra dealurilor, pe versanţii cărora creşte viţa de vie dătătoare de viaţă - simbolul Moldovei. Privind la acest peisaj înţelegi de unde a venit acest talent: el a fost absorbit încă din copilărie, sursa sa fiind frumuseţea plaiului natal. În celelalte camere se află expoziţia de carte a lui Alexandru Donici, articole, traduceri. Da, lui Alexandru Donici îi reuşea de minune  traducea operelor scriitorilor ruşi – acest fapt se datorează timpului petrecut la  Sankt Petersburg şi darului natural al scriitorului. "Ţiganii" lui Puşkin, "Tundza. Poveste valahă" a lui Veltman - un prieten şi coleg de-a lui Puşkin, colecţia de lucrări ale lui Antioh Cantemir - datorită lui Alexandru Donici, toate aceste lucrări au fost publicate în diferite perioade, în limba moldovenească, la Bucureşti şi la Iaşi. Complexul muzeistic cuprinde parcul de pe lîngă casă, o capelă de familie şi izvorul „Stanca”, care a fost cîndva amenajat de părinţii lui Alexandru Donici. Până în prezent, acest izvor alimentează cu apă tot satul. Biserica Sf. Maria, situată imediat după moşie nu are analogiei în Republica Moldova. Se spune că aceasta este o copie exactă a uneia dintre bisericile Mănăstirii Kiev-Peciora. În aceasta se află rămăşiţele părinţilor scriitorului, a soţiei sale, a fratelui şi a fiului. Plimbîndu-ne prin camerele casei-muzeu, pe gazonul parcului, inspirînd mirosul pinilor – acelaşi, ca şi un secol şi jumătate în urmă, îţi dai seama că anume astfel de locuri confortabile şi reprezintă acel ceva real, care este atât de necesar pentru fiecare dintre noi.