Mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Hîrjauca
- Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăţ
- Mănăstirea Rupestră „Înălţarea Domnului” din Japca
- Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni
- Mănăstirea Naşterii Sfintei Maicii Domnului din Curchi
- Complexul monastic „Căpriana”
- Mănăstirea Sfintei Înălţări a Domnului, Noul-Neamţ
- Complexul monahal „ RUDI”
- Complexul monastic „Saharna”
- Mănăstirea Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe din Suruceni
- Complexul monastic „Hîncu”
- Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Ţîpova
Distanţa de la Chişinău: 70 km
Perioada de timp pînă la locul excursiei: 1-1,20 ore
Durata excursiei: 4 ore
Mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Hîrjauca este situată în raionul Călăraşi. Iniţial, aceasta a fost fondată în 1740 ca un schit într-o pădure deasă de stejari, unde locuitorii se refugiau în timpul incursiunilor tătarilor.
Conform legendei locale, mănăstirea a fost fondată de călugărul Hîrju, care a văzut de trei ori în vis pe Maica Domnului, care i-a ordonat să întemeieze lăcaşul sfânt. Conform legendei, mănăstirea a fost construită cu sprijinul financiar al răzeşilor (proprietari de terenuri mici) satului Sipoteni pe terenul dăruit, care le aparţinu-se iniţial lor şi răzeşilor din Hirişeni.
În urma săpăturilor arheologice din 1999, s-a constatat că schitul a fost iniţial situat pe vîrful dealului (aproximativ 700-800 m sud-vest de locaţia curentă), pe două terase mici, foarte alungite care au apărut în timpurile străvechi, ca urmare a alunecărilor de teren. Terasele sunt protejate din trei părţi de un şanţ artificial adîncimea căruia atinge în unele locuri pînă la 3 m. Aici se afla un orăşel pe un teritoriu mai extins (aproximativ 10 hectare), care era mărginit la vest de înalta stâncă apărută ca urmare a alunecărilor de teren. În centrul terasei superioare, în mijlocul secolului al XVIII-lea, din mijloacele unuia dintre ctitori, Mihu Bulat, a fost ridicată o biserică de lemn a Adormirii Maicii Domnului. Pe terasa inferioară erau situate blocurile dreptunghiulare cu două etaje din chirpici ale chiliilor, sala de mese şi alte facilităţi.
La începutul secolului al XIX-lea, schitul a primit statutul de mănăstire. Datorită locaţiei dificile pe o pantă abruptă şi alunecărilor de teren călugării au decis să mute mănăstirea într-o nouă locaţie, la poalele dealului, nu departe de izvoarele cu apă şi glod cu efect curativ. Prin eforturile depuse de stareţul Taras în 1814 aici a fost construită o nouă biserică de lemn. Cea veche, a fost mutată în 1821, la Hirişeni unde există şi astăzi.
Din toate părţile, cu excepţia celei nord, mănăstirea este protejată de pante de munte, dar, în ciuda acestui fapt, în timpul invaziei tătarilor, toate construcţiile din lemn (biserici şi chilii ale călugărilor) au fost distruse, şi mănăstirea a fost reconstruită doar la mijlocul secolului al XIX-lea. În primul rând, au fost reconstruite chiliile şi biserica de iarnă Sf. Spiridon (1836), apoi, în 1848, a fost construită Biserica Înălţării Domnului, în jurul căreia sunt grupate toate celelalte clădiri.